Vă trimitem atașat apelul Consiliul Autonomiei Maghiare din Bazinul Carpatic (KMAT), semnat de președintele acestuia, dl. László Tőkés, adoptat de membrii acestui for consultativ care reunește organizații politice și civice din România, Serbia, Ucraina, Slovacia, Croația și Austria, care vor autonomia comunităților maghiare din aceste state în cadrul granițelor actuale. Apelul a fost remis și președinților celor două camere ale legislativului românesc.

*
APEL

cu privire la problema autonomiei comunităţii maghiare din România

Consiliul Autonomiei Maghiare din Bazinul Carpatic a luat la cunoştinţă cu satisfacţie şi salută declaraţia comună despre necesitatea autonomiei comunităţii maghiare din Transilvania, semnată în data de 8 ianuarie 2018 la Cluj-Napoca de cele trei partide maghiare din România.
Având în vedere că declaraţia a fost publicată de comun acord de toate cele trei partide maghiare din România şi că aceasta a beneficiat de susţinerea prealabilă atât a Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, cât şi a Consiliului Naţional Secuiesc, remarcăm că această declaraţie a fost făcută în numele şi cu susţinerea întregii comunităţi maghiare din Transilvania.
În ceea ce priveşte cauza autonomiei comunităţii maghiare, declaraţia nu este numai îmbucurătoare, ci este şi oportună. Anul 2018 reprezintă centenarul Rezoluţiei adoptate cu ocazia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, în care s-a formulat foarte clar: calea ce trebuie urmată în viitor în vederea conlucrării naţionale este cea a autonomiilor.
În aceşti o sută de ani, care au trecut, autonomiile conforme cu concepţia originală nu au fost implementate în România.
Primul pas, absolut necesar, al înfăptuirii lor nu poate fi altul decât demararea consultărilor dintre reprezentanţii naţiunii române şi ai comunităţii maghiare din România cu privire la autonomie.
Centenarul Unirii ar trebui să deschidă o poartă pentru conclucrarea armonioasă din viitor a naţiunii române şi a celei maghiare nu numai la modul simbolic, ci şi în fapt. Iar preludiul acestei colaborări ar putea fi tocmai demararea dialogului.
În sensul celor de mai sus, Consiliul Autonomiei Maghiare din Bazinul Carpatic cere Parlamentului României să deschidă în anul 2018 o poartă pentru strădaniile de obţinere a autonomiei de către comunitatea maghiară prin stabilirea cât mai grabnică a datei la care vor începe consultările.
Cooperarea şi autonomia reprezintă soluţia pentru problemele create de Tratatul de la Trianon!

Budapesta, 8 februarie 2018

În numele organizaţiilor membre ale Consiliului
Tőkés László
preşedinte